După ce a plouat , ce-i drept, torenţial, preţ câteva minute, centrul municipiului Tulcea a ajuns din nou sub ape. Acest lucru se întâmplă ori de câte ori plouă, pentru că incompetenţa autorităţilor locale a fost şi este una, crasă!
După ce fostul primar Hogea şi consiliul local majoritar PSD, au tratat problema cu indiferenţă… şi actuala conducere, cu primar şi consiliu local PNL, procedează la fel!
Neinteresant că maşinile sunt inundate sau luate de valuri, neimportant că tulcenii se simt umiliţi, ca să nu mai vorbim de mirosurile pestilenţiale care te fac să te simţi ca într-o hazna!
După opt luni de mandat, noul primar şi noul legislativ local majoritar PNL privesc neputincioşi şi indiferenţi la scurgerile care răbufnesc la fiecare ploaie, chiar la câţiva paşi de primărie.
Oraşul ăsta frumos pare condamnat şi stă la mâna unor politicieni care se perindă de zeci de ani la putere, urmărind doar propria înavuţire! Ruşinos şi nedemn! De cealaltă parte, tulceni tac şi îndură răbdători tot ce li se serveşte. Rămâne de văzut până când…
Precizare: Filmarea este făcută cam la o oră după ce ploaie s-a oprit!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...