La aproape un an de când promitea marea cu sarea, actualul primar, Ştefan Ilie, arată că ceea ce a promis în campania electorală, a rămas doar la stadiul de gargară ieftină!
Azi la împlinirea a zece luni de mandat, tulcenii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi şi încep să murmure din ce în ce mai tare, pentru că NIMIC din ceea ce li s-a promis, NU s-a realizat.
De această dată vă vom reaminti două dintre promisiunile fostului edil de Luncaviţa: piatra cubică şi parcările.
Din câte vedem, zi de zi, nici piatra cubică pare că nu va fi înlocuită prea curând cu asfalt, iar parcările de la marginea oraşului, subterane şi pe jde nivele… nu prea se văd! Se vede doar o mare indiferență, din ambele părți! Bine că trece luna și, salariul plătit de tulceni… merge înainte! Peste 100 de milioane, lunar!
Tulcenii au fost păcăliţi din nou? Nu-i nimic, sunt obişnuiţi!
În aşteptarea marilor realizări viitoare, înflorite în campanie şi trâmbiţate de propagandă de partid, tulcenii se vor plânge în continuare pe facebook, pentru că doar atât pot!
Foto: Unul dintre flyerele de campanie, cu promisiuni mincinoase, ale actualului primar, Ștefan Ilie!

Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...