Marți, 3 noiembrie 2026, Sala „Toma Caragiu” a Hotelului Delta a găzduit un eveniment dedicat celor 170 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării și contribuției sale fundamentale la dezvoltarea cooperării europene.
La manifestarea organizată de Consiliul Județean Tulcea, împreună cu Asociația Progresul Dobrogea și Pan Europa România, au participat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea, Doru Moscu, prefectul județului Tulcea, Cristian Roșu, consilier de stat și coordonator al Oficiului pentru Relații cu Cetățenii din cadrul Administrației Prezidențiale, Dan Costin Nițescu, consilier principal al guvernatorului Băncii Naționale a României, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor Publice, președintele Asociației Pan Europa România, precum și Alexandru Stroie, reprezentant al Asociației Progresul Dobrogei.
Evenimentul a cuprins Sesiunea Diplomatică Științifică „Comisia Europeană a Dunării – Nașterea cooperării europene pe Dunăre” și lansarea volumului „Moștenirea Comisiei Europene a Dunării”, semnat de autorii Alexandru Nazare și Alexandru Stroie.
„Este o onoare și o reală bucurie să vă întâmpinăm în județul Tulcea, în cadrul simpozionului internațional „170 de ani de cooperare europeană la Dunăre – Moștenirea Comisiei Europene a Dunării”. Vă mulțumesc tuturor pentru prezență. Faptul că reprezentanți ai mediului diplomatic, instituțional, academic și profesional au răspuns acestei invitații arată că istoria Dunării nu este doar un subiect de evocare, ci o temă vie, cu semnificații importante pentru Europa de astăzi și pentru viitorul regiunii noastre.
Adresez felicitări organizatorilor, precum și tuturor partenerilor instituționali implicați – Asociația Progresul Dobrogei, Pan Europa, Primăria Sulina, Academia Română, Banca Națională a României, Administrația Prezidențială, AFDJ Galați. O inițiativă de asemenea amploare se construiește prin încredere, responsabilitate și colaborare, iar contribuția fiecăruia dintre dumneavoastră dă consistență și prestigiu acestui demers.
Comisia nu a fost doar o structură tehnică însărcinată cu administrarea navigației. Ea a devenit un model timpuriu de guvernanță internațională, în care dialogul, expertiza, responsabilitatea comună și respectarea unor reguli acceptate de mai multe state au făcut posibil progresul. Sulina, așezată la vărsarea Dunării în Marea Neagră, a devenit, prin activitatea Comisiei Europene a Dunării, un punct important al navigației și comerțului internațional. Pentru județul Tulcea, Dunărea nu este doar un reper geografic și nici doar o resursă economică. Este parte din identitatea noastră, din istoria comunităților noastre și din perspectiva noastră de dezvoltare. Vă mulțumesc pentru prezență, vă doresc dezbateri rodnice și o ședere cât mai plăcută în județul Tulcea!“, a declarat cu acest prilej președintele Horia Teodorescu.
Marcarea acestui moment aniversar reprezintă o oportunitate de a readuce în atenția comunității diplomatice, academice și instituționale rolul istoric al Comisiei Europene a Dunării, înființată în anul 1856, ca una dintre primele forme instituționalizate de cooperare internațională europeană.În acest context, Tulcea și Sulina ocupă un loc aparte în istoria cooperării europene, iar moștenirea Comisiei Europene a Dunării rămâne un reper valoros pentru înțelegerea rolului strategic al Dunării și pentru conturarea unor noi perspective de colaborare regională și europeană.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...