Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în Tulcea
În perioada august – octombrie, peste 1000 de persoane care locuiesc la sate beneficiază de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul” organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Caravana include testări pentru inimă, diabet, prostată, rinichi și vezică urinară, sâni și piele.
Anul acesta, caravana este la cea de-a opta ediție și trece prin sate din județele Tulcea, Constanța, Brăila, Teleorman, Buzău și Călărași. Prima oprire va fi în județul Tulcea, localitatea Sarichioi în perioada 14-15 august. Având în vedere situația epidemiologică generată de coronavirus, testările se vor face numai pe bază de programare. Locul și orele pentru testări vor fi afișate la primărie și în alte puncte importante din fiecare sat.
“Pentru foarte mulți locuitori din mediul rural, spitalele sunt inaccesibile din punct de vedere al distanței. O dată în plus, dată fiind pandemia, caravana noastră este și mai utilă.” spune Cezar Irimia, președinte FABC.
Scopul campaniei este de a oferi acces la servicii de sănătate pentru locuitorii zonelor rurale, dar și de a crește gradul de informare.
În cele șapte ediții precedente, au fost testate peste 7000 de persoane din mediul rural, s-au implicat peste 500 de medici, asistente și studenți voluntari și au fost diagnosticate 5 paciente cu cancer mamar.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...