Primăria Municipiului Tulcea vine cu precizări importante pentru proprietarii de apartamente, după apariția unor informații contradictorii privind impozitarea balcoanelor și logiilor închise fără autorizație de construire. Potrivit administrației locale, închiderea fără autorizație a unui balcon nu atrage dublarea impozitului pe apartament. Majorarea cu 100% prevăzută de noul Cod al urbanismului se aplică imobilelor construite fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia, nu apartamentelor din blocuri construite legal, ai căror proprietari au închis ulterior balcoanele.
Primăria precizează însă că suprafața balcoanelor și logiilor trebuie inclusă în suprafața declarată la organul fiscal, indiferent dacă acestea sunt închise sau deschise. Balcoanele închise în urmă cu 15-20 de ani pot fi regularizate oricând, fără un termen-limită, iar pentru această procedură se achită taxele obișnuite de autorizare. Totuși, formalitățile sunt în prezent complexe și costisitoare, presupunând documentații tehnice și expertize de specialitate. Primarul Ștefan Ilie susține demersurile pentru simplificarea procedurii și reducerea costurilor suportate de proprietari. În schimb, pentru închiderile noi, legislația impune notificarea primăriei, în cadrul procedurii simplificate. Proprietarii care execută lucrările fără această notificare riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 50.000 de lei.
O altă precizare importantă vizează extinderile realizate de proprietarii apartamentelor de la parter pe trotuare, spații verzi sau alte terenuri aparținând domeniului public. Acestea nu pot fi legalizate prin procedura de regularizare și pot fi desființate administrativ, pe cheltuiala celor care le-au realizat. Primăria Tulcea subliniază că nu desfășoară în prezent o campanie de inventariere a balcoanelor închise, iar proprietarii care doresc să intre în legalitate pot solicita informații de la Direcția Arhitect Șef
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
https://www.contributors.ro/drumul-ecologic-transdelta-partea-intai-diagnosticul/https://www.contr...
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .