De ce nu poate fi modificat proiectul privind modernizarea falezei Tulcea
În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Consiliului Județean Tulcea, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a vorbit despre motivele care nu permit administrației publice să opereze modificări privind faleza Tulcea.
„Vreau să mai lămuresc o situație care văd că persistă pe două componente, fie din neștiință, fie din răutate: ați fost martori ai concursului de soluții privind faleza Tulcea. Dar știți, de asemenea, că timp de cinci ani de zile nu putem intra agresiv pe un proiect finanțat pe fonduri europene, pentru că riscăm să primim corecție de până la 100% . Înțelegem că se dorește a se mări partea de vegetație, de peisagistică, efectiv pe partea orizontală a falezei, dar trebuie să știm cu toții că investiția de 85-90% a fost în infrastructura portuară și nu poți să pui un copac în beton, în plăci armate. Acolo sunt straturi de piatră de diverse dimensiuni, care au intrat în componența consolidării acestui dig. O spun și o repet: da, vom veni cu aceste elemente aplicate (așa cum vor decide arhitecții și peisagiștii), pe suprafața existentă, pentru că nu avem voie să afectăm un procent mai mare de 2-3% din faleză. Lucrurile sunt ușoare văzute din elicopter, dacă stai acasă și îți dai cu presupusul, pentru cineva care nu cunoaște structura lucrărilor care au fost executate în această faleză, în acest port“, spune Horia Teodorescu.
Locuiesc în vecinătatea falezei. Știu că sub dalele de granit pe care pășim când ne plimbăm pe faleză ( cel puțin în dreptul celor trei blocuri turn), pe o adâncime de aproximativ 5m, dacă nu mai mult, sunt niște construcții din beton armat,menite probabil să consolideze digul. Am fotografii. Întrebarea mea , și nu numai a mea , este : ce faceți cu clădirea din fața blocului 1A din str Portului 34, clădire cu aspect de ruină, situată pe faleză, care, de când a fost construită(!), a fost folosită fie ca adăpost temporar pentru oamenii fără adăpost, dar în mod permanent ca WC public?Poate o asemenea cladire să facă parte din estetica falezei ?
Doamna Ana, acum câțiva ani, se publica în presa locală, că, acea construcție se va DEMOLA ! …spunea „regimul Hogea”… am fost înjurat de morți și mamă atunci când le am spus că acel articol publicat în presa locală este ZERO !!! …studiați arhiva locală, să vedeți acel aricol publicat…
….în ideea că , dacă nu poți demola acea construcție, de ce dracu’ ne mai minți bă, politicianule…nu că nu ai face asta în fiecare zi…
Domnule Tudor, zona falezei aparținând cui, cine aeliberat autorizațiile de constructii și implicit deciziile de demolare? Din ce cunosc, faleza Tulcea nu aparține a municipiului, și implicit nu e sub jurisdicția primarului, greșesc?
PS. Sa nu se înțeleagă că îl apar pe Hogea, mie îmi pare rău că nu a fost judecat corect și trimis unde merita, totuși nu e clar în comentariul dvs cine are juristictia de a emite o eventuală autorizația de demolare?
instamta
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...