Azi în jurul orei 14.00, pe drumul dintre Tulcea şi Agighiol a avut loc un nou accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.
În urma primelor cercetări, dar şi a declaraţiilor martorilor, se pare că unul dintre şoferi a pierdut direcţia de mers şi a intrat pe contrasens, lovind în plin un alt autoturism care se deplasa regulamentar.
în urma impactului violent a rezultat rănirea a trei persoane, care au şi fost transportate le spital cu ambulanţele SMURD și SAJ.
Poliţiştii se află şi acum la faţa locului pentru cercetări. Şoferul vinovat se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă…momentan.
UPDATE – ora. 16.30 – Informare IPJ Tulcea
În după-amiaza zilei de 15 mai a.c., o femeie de 36 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe DJ222 ( Tulcea-Agighiol) a pierdut controlul asupra direcției de mers, auto a pătruns pe sensul opus de mers, intrând intrând în coliziune cu un auto condus de un tânăr de 28 de ani, din județul Buzău.
În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a unui pasager.
Ambii conducători auto posedau permis de conducere şi nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...