Echipa de minivolei a CSS Tulcea a câștigat turneul organizat de CSM Constanța, în perioada 19-20 ianuarie 2024, la sala Complexului Sportiv Tomis. Băieții antrenați de Nechifor Valentin au obținut victorii în toate cele trei meciuri disputate, învingând pe rând pe CSȘ Arcada Galați, CSM Constanța și CSM Ploiești.
Turneul a fost al treilea din cadrul Campionatului Național de Minivolei Masculin U13, Seria C. Echipa CSS Tulcea a confirmat astfel formă bună arătată și în primele două turnee, unde a obținut tot locul 1! Cu un total de 9 victorii, echipa tulceană se află pe primul loc în clasamentul seriei, cu șanse mari de calificare la turneul semifinal .
Echipa CSS Tulcea este compusă din următorii jucători: Burungiu Patrick, Popa Mihai, Doca Andrei, Ciufu Călin, Apostol Lucian, Mihail Lucas, Silevestru Luca, Ganea Claudiu, Diaconu Rareș, Tudor Ștefan Adrian . Antrenorul a declarat că este mândru de performanța lor și că își propun să continue pe acest drum. Ei mulțumesc pe această cale suporterilor care i-au încurajat pe parcursul turneului,sponsorilor, precum și domnului director a Css Tulcea, Grecu Alexandru, pentru sprijinul acordat!
Echipa de minivolei a CSS Tulcea a demonstrat că are talent, determinare și spirit de echipă. Felicitări pentru rezultatul remarcabil și mult succes în continuare!
https://www.contributors.ro/drumul-ecologic-transdelta-partea-intai-diagnosticul/https://www.contr...
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .